Masina cu suflet

A venit primavara, dar nu singura…a venit cu un nou week-end.Vreme frumoasa, ceva banuti(de benzina) si gata-Zambilica e gata de drum. Ne pregatim d-acasa cu cateva bagaje si mancare pornim casetofonul si plecam spre bunici. Peste o suta de kilometri trebuie sa-I parcurgem spre amintirile de altadata.Urziceni, Slobozia – orase care nu au nimic nou de spus, aceleasi drumuri grele, treceri de pietoni din 10 in 10 metri si aceiasi copaci de la iesirea din localitate. Depasiri , ochi atenti la radar si multa pofta de aventura pe soselele din Baragan asa am inceput sambata…
La bunici…drumul spre mare se incheie cu o manevra la dreapta care ne duce spre bunici. Satul in care era odata o vara calduroasa cu cirese si albine, cu mirosul florilor de tei si cu strazile prafuite…astazi a devenit o ruina. Totul a devenit o ruina, teii au disparut, ciresii s-au uscat, doar bunicii au ramas, iar lumea s-a schimbat. Trecem cu masina si vedem cativa copii cu mingea in fata unui bloc care sta sa cada, lumea sta la intersectia satului si se uita la fiecare masina care trece schimband cateva vorbe. Ma uit la case si imi amintesc ca altadata lumea radea si era totul verde. Au trecut ani…ani buni care au lasat decat amintiri.
Cateva ore de vorba cu bunicii si o seara in care am dormit, obositi de ziua ce a trecut.Duminica am vrut la mare…bunica a intarziat, plecata la biserica a trebuit sa o asteptam. Au trecut cateva ore si nu am putut sa ajungem la mare…am plecat spre Bucuresti, autostrada soarelui…cu 110-120 km/h intrecem tot si ne gandim ca ajungem repede la Bucuresti. La km 75 masina incetineste si incepe o sedinta cu masina.Tragem intr-o parcare si d-acolo masina nu mai vrea sa ne asculte. Ne amintim de Sibiu, Cluj, Brasov…si atunci am avut probleme cu ea dar isi “revenise”…Vantul din Baragan nu ne iarta si bate f.puternic. Dan incearca sa mestereasca, telefoane pe la vecin sa-l intrebam ce sa-I facem…incercam,incercam…NIMIC. Cateva injuraturi si vantul tot bate, telefoane peste telefoane. Un baiat amabil incearca sa ne ajute dar NIMIC…ne obisnuim cu vantul care nu vrea sa ne ierte. Dan il suna pe Cristi si vine sa ne ajute.Stam in masina in asteptarea “gurii de oxigen”. Ne uitam pe geam si vedem cativa caini care traiesc in acea parcare asteptand si ei mila unora dintre cei care trec p-acolo.
Vine Cristi, se uita, incearca sa o repare, bateria e si ea moarta. Iesim pe autostrada trasi cu o sfoara f.groasa…masina PORNESTE, repede ii facem semn punem frana, se rupe sfoara. Masina se opreste, o bucata din sfoara se agata in roata, pe autostrada intuneric. Pornim masina, la prima cheie , se aude frumos, dar se opreste. Cristi se hotareste sa ne duca pana in Bucuresti. Pe drum, bateria se incarca prea mult asa ca pornim casetofonu’ si incepen sa cantam si sa radem de toata povestea asta. Iesim din autostrada, pe la Lehliu-Gara, mergem cativa kilometric buni si intram pe autostrada care ne duce direct la Bucuresti.Prin capitala incercam sa nu ramanem printr-o intersectie, cativa soferi de autobus si taxi-uri ne claxoneaza. Intr-un final ajungem…este o experinta care nu am vrut-o dar uitanandu-ne in spate radem.